Madonna are din nou probleme legale din cauza adopţiilor internaţionale. De data aceasta, familia fetiţei pe care vedeta a adoptat-o din Malawi, ameninţă că o vor da în judecată pe Regina muzicii pop, relatează tabloidul britanic The Daily Mail.
Rudele micuţei Mercy James, în vârstă de cinci ani, au declarat că li s-a promis că vor putea vizita copilul chiar şi după adopţia care a avut loc în anul 2009. Cu toate acestea, familia naturală n-a mai văzut-o pe fetiţă din momentul acela, deşi Madonna a revenit în Malawi de două ori până în momentul de faţă.
Oamenii au cerut ajutorul unei organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, care îi va ajuta să pregătească un dosar. Regina muzicii pop a avut probleme şi în timpul adopţiei primulul său copil din Malawi, în anul 2006, micul David, în vârstă de patru ani. Atunci, organizaţiile internaţionale au acuzat-o pe vedetă că şi-a folosit celebritatea pentru a ocoli legile draconice în ceea ce priveşte adopţia internaţională în această ţară.
New York – Unul din vecinii Madonnei a actionat-o in judecata pe regina muzicii pop pentru galagia prea mare,muzica si dansuri frecvente,lucruri ce i-au cauzat o comotie,spune el.
Karen George,locuieste in Manhattan deasupra Madonnei intr-o cladire langa Central Park.
Madonna si Penelope Cruz impreuna cu prietenii lor,Jesus Luz respectiv Javier Bardem in New York la Mr.Chow.
Fostul sot al Madonnei,Regizorul britanic Guy Ritchie a rupt tacerea despre fosta sa sotie Madonna spunand ca inca o iubeste dar ca diva este retardata emotional(intarziata emotional)..
Madonna si Laday Gaga impreuna in emisiunea Saturday Night Live.
Madonna foarte infometata,mananca dintr-o pizza gigantica,care pare foarte apetisanta totusi..pizza.Toata tarasenia s-a intamplat in show-ul lui David Letterman,Miercuri.In cadrul emisiunii,Madonna a declarata ca ar prefera sa fie calcata de tren mai bine decat sa se casatoreasca din nou..
Madonna in show-ul lui David Letterman
Aflata la show-ul lui David Letterman,Madonna a declarat ca ar prefera mai degraba sa fie calcata de un tren decat sa se casatoreasca din nou.
In aproximativ zece ani,nu fiti surprinsi daca veti auzi multimile strigand numele “Lourdes” in salile de cinema din toata lumea..Asta pentru ca fiica de 12 ani a Madonnei,Lourdes Leon,vrea sa urmeze o cariera in actorie,spre deosebire de mama sa,regina muzicii pop,Madonna.
Regina muzicii pop Madonna si Lady Gaga impreuna la show-ul de moda -colectia de primavara Marc Jacobs 2010 in New York,Luni 15 Septembrie.
Te poti abona la Fera.ro pe email pentru a primi ultimele stiri direct in inbox. Introdu adresa ta de e-mail mai jos si apasa Inregistrare!
| Mon | Tue | Wed | Thu | Fri | Sat | Sun |
|---|---|---|---|---|---|---|
| « Mar | ||||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
| 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
| 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
| 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
| 28 | 29 | 30 | 31 | |||